Aksen Fort 550mg comp. N10 prospect

Free

SKU: 9cedf2e03ad0 Categorie:

Descriere

Prospect:

 

Ce este Aksen Fort şi pentru ce se utilizează
Aksen Fort este un medicament care ameliorează simptomele durerii şi inflamaţiei şi
scade febra. Acesta acţionează prin inhibarea formării de prostaglandine.
Aksen Fort poate fi folosit în următoarele pentru:
– tratamentul acceselor acute de migrenă, nevralgie, sciatică, mialgie;
– dureri periodice lunare (denumite şi dureri menstruale sau dismenoree) şi aplicarea
dispozitivului intrauterin (cu scop de analgezie);
– dureri dentare, în calitate de antiinflamator şi analgezic după extracţie dentară;
– accidente sportive, precum entorse și în durerea postoperatorie;
– bursite, tendinite, sinovite, tenosinovite, lumbago;
– în calitate de antiinflamator şi analgezic în boli reumatice precum artrită reumatoidă,
osteoartrită, spondilită anchilozantă, artrită reumatoidă juvenilă şi gută acută;
– tratamentul durerii (cu excepţia perioadei iniţiale a durerii acute).
Cum să luaţi Aksen Fort
Luaţi întotdeauna acest preparat exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Dacă nu sunteţi sigur trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu
farmacistul.
Doze recomandate
Tratamentul durerii, dismenoreei primare, tendinitei şi bursitei acute: doza iniţială
recomandată constituie 550 mg şi ulterior se va administra câte 550 mg de 2 ori pe zi
sau 275 mg cu interval de 6-8 ore. Doza iniţială zilnică constituie 1375 mg, şi ulterior
nu trebuie să depăşească 1100 mg.
Guta acută: doza iniţială recomandată constituie 1½ comprimat (825 mg), după ce se
va continua cu doza de ½ comprimat (275 mg) cu interval de 8 ore.
Tratamentul artritei reumatoide juvenile: doza totală zilnică constituie 10 mg/kg şi
poate fi administrată în două prize egale.
Tratamentul migrenei: câte 1 ½ comprimat (în total 825 mg) se va administra în cazul
primelor simptome de acces. La necesitate, 275-550 mg pot de asemenea
administrate în aceeaşi zi peste 30 min după prima doză.
În timpul tratamentului îndelungat, doza poate fi ajustată în funcţie de răspunsul clinic
obţinut la pacient.
La necesitate, în scopul de a asigura un nivel mai ridicat de acţiune antiinflamatoare /
analgezică, doza zilnică poate fi crescută până la 1500 mg până la 6 luni pentru
pacienţii care pot tolera mai bine doze mai mici. În doze mai mari, cum ar fi acestea,
medicul trebuie să ia în considerare faptul că beneficiile clinice depăşesc riscurile
sporite.
Mod de administrare
Comprimatele se administrează pe calea orală cu o cantitate suficientă de apă.
Informaţie suplimentară pentru grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică/renală
Preparatul nu se va administra în caz de tulburări ale funcţiei renale. Se recomandă
administrarea cu precauţie la pacienţii cu tulburarea funcţiei hepatice.
Copii
Studiile de siguranţă şi eficacitate nu sunt complete, AKSEN FORT nu se va
administra la copii cu vârsta sub 16 ani. Totuşi, se va administra numai în artrită
reumatoidă juvenilă la copii cu vârsta peste 5 ani câte 10 mg/kg/zi la intervale de 12
ore.
Vârstnici
Deoarece eliminarea medicamentului poate fi redusă la vârstnici, la această categorie
de pacienţi preparatul se va administra în cea mai mică doză eficientă.
Dacă luaţi mai mult AKSEN FORT decât trebuie (supradozaj)
Dacă aţi luat mai mult Aksen Fort decât trebuie, anunţaţi imediat medicul
dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Luaţi acest prospect sau
comprimatele produsului cu dumneavoastră pentru ca medicul să ştie ce aţi luat.
Simptome: cefalee, pirozis, greaţă, vărsături, dureri epigastrice, sângerări gastrointestinale, rareori diaree, dezorientare, excitaţie, somnolenţă, ameţeli, tinitus, leşin.
În cazurile de intoxicaţie severă sunt posibile insuficienţa renală acută şi afectarea
ficatului.
Dacă uitaţi să luaţi una sau mai multe doze de AKSEN FORT
Dacă ați uitat să luați o doză, luați doza omisă imediat ce vă amintiţi.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului. https://bit.ly/35MOyjG

 

Atenție! Informațiile prezentate în aceste pagini nu ar trebui utilizate în vederea diagnosticării sau tratării problemelor de sănătate sau pentru înlocuirea medicamentelor și tratamentelor prescrise de către personalul medical autorizat. Toate informațiile de pe acest site sunt furnizate în scopuri informative și ar putea conține unele erori; vă recomandăm să vă ghidați exclusiv după informațiile din prospectul produsului. Uneori, informațiile de pe pagină pot conține inadvertențe: imaginile au un caracter informativ și pot fi modificate de către producător fără notificare prealabilă sau pot conține erori.

Farmacia-ta.md recomandă consultarea medicului sau a farmacistului. Toată informația prezentată are ca scop de informare.