Betadine 100mg/g 20g ung. prospect

Free

SKU: f2f5ff45db11 Categorie:

Descriere

Prospect:

 

Betadine unguent este un antiseptic cu spectru larg de acţiune pentru uz topic, de asemenea pentru profilaxia infecţiilor leziunilor şi escoriaţiilor mici, arsurilor pe suprafeţe mici.
Este recomandat pentru tratamentul infecţiilor cutanate fungice şi bacteriene, de asemenea infecţiilor ale ulcerelor trofice şi decubitusului.

Nu luaţi Betadine unguent dacă:
• sunteţi alergic la iod povidonă sau oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
• dacă aveți funcție crescută a glandei tiroide (hipertireodism) sau alte afecţiuni tiroidiene acute;
• înainte şi după tratamentul glandei tiroide și investigații cu izotopi (scintigrafie) cu utilizarea de iod radioactiv.
• în inflamaţii ale pielii asemănătoare herpesului (dermatite herpetiforme Duhring);

Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Betadine unguent, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Betadine unguent se va administra cu precauţie în cazul utilizării sistematice la pacienţii cu insuficienţă renală cronică.
Se va evita administrarea sistematică de Betadine unguent la bolnavii, care administrează litiu.
Utilizarea îndelungată a medicamentului poate provoca iritații pe piele, în cazuri rare – reacții cutanate severe.
Întrerupeți tratamentul în cazul apariției de iritație locală sau de sensibilitate crescută.
Nu încălziți Betadine unguent înainte de utilizare!
Nu lăsați la vederea și îndemâna copiilor.
Decolorarea denotă reducerea activității preparatului.
La administrarea unor cantități mari de iod, pacienții cu gușă, noduli tiroidieni, sau alte afecțiuni non acute ale tiroidei prezintă risc de a dezvolta hiperactivitate a funcției tiroidei (hipertiroidism). La aceşti pacienţi, durata tratamentului cu Betadine unguent trebuie să fie cât mai scurtă posibil şi trebuie aplicat pe suprafeţe mici.

Utilizarea prelungită a preparatului pe suprafeţe extinse de piele (de ex., arsuri pe suprafeţe extinse sau plăgi) poate determina absorbţia cantităţilor semnificative de iod, ceea ce poate cauza hipertiroidism la pacienţii sensibili la iod. Suprafaţa extinsă de piele se consideră mai mult de 10% de suprafaţa corporală, iar tratamentul prelungit – utilizarea mai mult de 14 zile. Absorbţia iodului prezintă diferenţe individuale semnificative, de aceea nu există recomandaţii specifice. În aceste cazuri se recomandă controlul glandei tiroide şi respectarea recomandaţiilor medicului.
Dacă în timpul tratamentului apar simptome de hipertiroidism, se va controla funcţia glandei tiroide.
La utilizarea iod povidonă pe suprafețe mari după arsuri, se poate dezvolta dezechilibrul electrolitic, o modificare a osmolarității serice, insuficiență renală acută și acidoză metabolică.
Tratamentul nu trebuie utilizat înainte sau după scintigrafie cu iod radioactiv sau tratament cu iod radioactiv pentru tratamentul carcinomului tiroidian.

Copii şi adolescenţi
De evitat utilizarea dozelor mari la nou-născuţi şi copii mici, deoarece pielea lor este mai permeabilă şi mai frecvent se înregistrează sensibilitate înaltă faţă de iod, ceea ce creşte riscul de dezvoltare al hipotiroidismului. La nou-născuţi şi copii mici se vor utiliza cele mai mici doze de iod povidonă. La necesitate se va controla funcţia glandei tiroide la copii.
Se va evita nimerirea accidentală a medicamentului în cavitatea orală și tractul gastrointestinal la copii.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina și alăptarea
Administrarea de iod povidonă în sarcină și perioada de alăptare este admisă, numai dacă este absolut necesar, și administrarea se va reduce la minim.
Ionii de iod absorbiți traversează bariera placentară şi se pot excreta în laptele matern. În plus, pentru făt şi nou-născut este caracteristică hipersensibilitatea la ioduri.
De aceea în sarcină și perioada de alăptare nu se vor administra doze mari de iod povidonă.
Alăptarea
Iodul se concentrează în laptele matern.
Utilizarea acestui preparat poate determina scăderea funcției glandei tiroide (hipotiroidism) tranzitorie la făt sau nou-născut. Poate fi necesară examinarea minuţioasă a funcţiei glandei tiroide la copil.
Se va evita nimerirea accidentală a medicamentului în cavitatea orală și tractul gastrointestinal la copii..

Cum să luaţi Betadine unguent;
Luaţi întotdeauna Betadine unguent exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Regimul de dozare
Pentru administrare topică.
În tratamentul infecţiilor: se aplică pe suprafața afectată de 1-2 ori pe zi, nu mai mult de 14 zile.
Pentru profilaxia infecţiilor: se aplică de 1-2 ori pe săptămână, atât cât este necesar.
Pielea afectată preventiv trebuie curăţată şi uscată. Betadine se va aplica pe suprafaţa afectată a pielii. Pe suprafaţa prelucrată poate fi aplicat pansament.
Administrarea la copii
Administrarea dozelor mari de iod trebuie evitată la nou-născuţi şi copii mici. La nou-născuţi şi copii mici se vor utiliza cele mai mici doze de iod povidonă. (vezi pct. Atenţionări şi precauţii)
Nu trebuie permisă nimerirea accidentală a medicamentului în cavitatea orală și tractul gastrointestinal la copii (vezi pct. Atenţionări şi precauţii)

Dacă luaţi mai mult Betadine unguent decât trebuie;
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă suspectaţi un supradozaj.
Doar pentru administrare topică.
Excesul de unguent trebuie înlăturat.
Dacă aţi utilizat mai mult Betadine unguent decât trebuie pot să apară:
– gust metalic, secreţie salivară crescută, senzaţie de arsură sau durere la nivelul gâtului sau cavităţii bucale, plenitudine gastrică, diaree;
– iritaţii şi inflamaţii la nivelul ochiului,
– reacţii la nivelul pielii,
– insuficienţă renală, încetare patologică a urinării,
– insuficienţă circulatorie;
– umflături la nivelul gâtului cu sufocare, edem pulmonar, dificultate la respiraţie, tulburări metabolice (acidoză metabolică, valori mari ale sodiului în sânge).

 

Atenție! Informațiile prezentate în aceste pagini nu ar trebui utilizate în vederea diagnosticării sau tratării problemelor de sănătate sau pentru înlocuirea medicamentelor și tratamentelor prescrise de către personalul medical autorizat. Toate informațiile de pe acest site sunt furnizate în scopuri informative și ar putea conține unele erori; vă recomandăm să vă ghidați exclusiv după informațiile din prospectul produsului. Uneori, informațiile de pe pagină pot conține inadvertențe: imaginile au un caracter informativ și pot fi modificate de către producător fără notificare prealabilă sau pot conține erori.

Farmacia-ta.md recomandă consultarea medicului sau a farmacistului. Toată informația prezentată are ca scop de informare.