Canesten Gyn 3 200mg comp. vag. N3 prospect

Free

SKU: 542438da7842 Categorie:

Descriere

Prospect:

 

DATE CLINICE
Indicaţii terapeutice
Canesten Gyn 3, comprimate vaginale este indicat în:
– infecţii vaginale determinate de fungi (îndeosebi Candida);
– suprainfecţii vaginale determinate de bacterii sensibile la clotrimazol.
Doze şi mod de administrare
Comprimatul Canesten Gyn 3 se introduce în vagin cu ajutorul aplicatorului, cât mai profund
posibil, seara la culcare, înainte de așezarea în pat.
Introducerea comprimatului vaginal se face în poziţie de clinostatism dorsal, având picioarele
depărtate şi uşor îndoite.
Comprimatele vaginale Canesten Gyn 3 necesită un mediu umed intravaginal, pentru a se dizolva
complet. Altfel, fragmentele nedizolvate pot cădea din vagin. Pentru a preveni nedizolvarea,
comprimatele vaginale Canesten Gyn 3 trebuie introduse în vagin cât mai profund posibil, seara la
culcare. În situaţia în care comprimatul nu s-a dizolvat complet după o noapte, trebuie luată în
considerare utilizarea cremei vaginale.
Femei adulte, adolescente cu vârsta peste 16 ani: doza recomandată este de 200 mg clotrimazol (un
comprimat vaginal Canesten Gyn 3), timp de 3 zile consecutive. Dacă este necesar, tratamentul
poate fi repetat.
Dacă simptomele persistă pentru mai mult de 7 zile, pacienta s-ar putea să aibă o afecţiune care
necesită tratament recomandat de către medic.
Tratamentul poate fi repetat, dacă este necesar, cu toate acestea, infecţiile recurente pot indica o
afecţiune de bază asociată. Pacienta trebuie să se adreseze medicului dacă simptomele revin în
decurs de 2 luni.
Pacienta trebuie să solicite consult medical dacă simptomele revin în termen de 2 luni.
Daca vulva și ariile adiacente sunt simultan infectate, tratamentul local cu o cremă externă ar trebui
asociat cu tratamentul intravaginal (tratament combinat). Partenerul sexual trebuie să urmeze
tratament local dacă prezintă simptome ca : prurit , inflamatie și altele.
Nu se recomandă utilizarea comprimatelor vaginale Canesten Gyn 3 în timpul perioadei menstruale
deoarece acestea pot fi eliminate din vagin odată cu fluxul sanguin. Tratamentul trebuie finalizat
înainte de începerea menstruaţiei.
Deoarece Canesten Gyn 3 se administrează cu aplicator, nu este recomandat pentru utilizare la fetiţe
sau adolescente cu vârsta sub 16 ani.
A nu se utiliza tampoane, duşuri intravaginale, spermicide sau alte produse vaginale în timpul
utilizarii Canesten Gyn 3.
În timpul administrării Canesten Gyn 3 se recomandă evitarea contactului sexual, deoarece infecţia
s-ar putea transmite partenerului, iar eficacitatea şi siguranţa în administrare a produselor din latex
(cum sunt prezervativele, diafragme) poate fi redusă.
În timpul sarcinii tabletele pot fi folosite dar fără a se utiliza aplicatorul.
Se recomandă a se utiliza de către adulți și copii cu vârsta peste 12 ani.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la clotrimazol sau la oricare dintre excipienţii produsului, enumerați la pct. 6.1.

 

Atenție! Informațiile prezentate în aceste pagini nu ar trebui utilizate în vederea diagnosticării sau tratării problemelor de sănătate sau pentru înlocuirea medicamentelor și tratamentelor prescrise de către personalul medical autorizat. Toate informațiile de pe acest site sunt furnizate în scopuri informative și ar putea conține unele erori; vă recomandăm să vă ghidați exclusiv după informațiile din prospectul produsului. Uneori, informațiile de pe pagină pot conține inadvertențe: imaginile au un caracter informativ și pot fi modificate de către producător fără notificare prealabilă sau pot conține erori.

Farmacia-ta.md recomandă consultarea medicului sau a farmacistului. Toată informația prezentată are ca scop de informare.